Eticheta Ecodesign & Energy Labelling pentru pompele de căldură aer-apă ajută consumatorii să compare rapid diferite modele de pompe de căldură și să înțeleagă performanța lor în diferite condiții climatice. Ea oferă o imagine clară a eficienței energetice și a impactului asupra mediului, facilitând luarea unei decizii informate la achiziționarea unei pompe de căldură.
- Informații despre producător: Numele producătorului și modelul specific al pompei de căldură.
- Clasele de eficiență energetică: Eticheta prezintă o scară de la A+++ (cea mai eficientă) la D (cea mai puțin eficientă). Fiecare clasă este reprezentată printr-o culoare, de la verde închis pentru A+++ la roșu pentru D.
- Harta de temperatură a Europei: Eticheta include o hartă simplificată a Europei, împărțită în trei zone climatice de referință:
- Zona Rece: reprezentată în partea de nord
- Zona Medie: zona centrală
- Zona Caldă: reprezentată în sud
- Informații specifice:
- Puterea nominală a pompei de căldură în kW
- 35°C – pentru sisteme de încălzire prin pardoseală
- 55°C – pentru sisteme cu radiatoare
- Nivelul de zgomot în decibeli (dB)
- Puterea nominală a pompei de căldură în kW
- Dacă pompa de căldură oferă și apă caldă menajeră, eticheta poate include o clasă de eficiență separată pentru această funcție.
Fiecare zonă climatică are o temperatură de proiectare specifică, numită Tdesign. Această temperatură reprezintă condițiile exterioare de proiectare pentru sezonul de încălzire în fiecare zonă.
- 1- condiții climatice mai calde (Tdesign: 2°C) condiții de temperatură caracteristice orașului Atena pentru sezonul de încălzire;
- 2- conditii climatice medii (Tdesign: -10°C) condițiile de temperatură caracteristice orașului Strasbourg pentru sezonul de încălzire;
- 3- condiții climatice mai reci (Tdesign: -22°C) condiții de temperatură caracteristice orașului Helsinki pentru sezonul de încălzire.